bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.
first
Școala cu clasele I-VIII nr.7

Deviza :

        “ ÎNVĂȚĂM ÎMPREUNĂ SĂ NE PREGĂTIM PENTRU VIAȚĂ ! “

Ţelul nostru este să devenim o unitate de învăţământ în care se practică o educaţie de calitate, o şcoală integrată nevoilor sociale ale comunităţii, cu o ofertă educaţională diversificată, care să pregătească astăzi, viitorul de mâine, la nivelul cerinţelor europene

Scurt istoric:

Specificul unităţii şcolare:

  •         Cu un istoric de peste 120 ani, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 Giurgiu funcţionează pe locul fostului Liceu Ortodox de Fete, transformat ulterior în Şcoala medie (după reforma învăţământului din 1948). Clădirea școlii este amplasată pe strada Portului, actualmente strada Episcopiei Nr. 21și a fost construită în anul 1889. De-a lungul timpului, în această clădire au funcționat mai multe instituții de învățământ.    Liceul ortodox de fete ,, Alexandrina Cantacuzino´´s-a înființat în 1919, pe o stradă radială a centrului, Str. gen Berthelot, supranumită ,, strada școlilor´´, având  în curtea interioară o biserică a Sfinților Mihail și Gavril, unde se țineau slujbe zilnice premergătoare cursurilor școlare. O măicuță întreținea permanent candela aprinsă. Trei directoare au condus această instituție până la reforma învățământului din 1948: Virginia R. Bellu- profesoară de lb. română, Elena Porumbiță- profesoară de fizică-chimie și Eufrosina Iliescu- profesoară de lb. franceză.  Numărul de elevi nu a depășit 100 de elevi, dar rezultatele foarte bune s-au arătat încă din prima promoție de absolvente, din care peste 65% au urmat învățământul superior. În 1927, numărul de eleve ajunge la 135.
            Având în vedere valoarea și pasiunea profesorilor, rezultatele școlare excelente, liceul constituia, alături de Liceul ,, Ion Maiorescu´´unul dintre cele mai apreciate instituții școlare din Giurgiu.       Între 1945-1947, sediul Liceului a fost rechiziționat de Armata Roșie, iar cele 12 clase de eleve( dintre care 4 erau paralele), au învățat la liceul ,,Ion Maiorescu´´în schimbul 2. În acea perioadă liceul număra 400 de eleve, iar mai mult de jumătate dintre eleve au absolvit universități, dintre care o bună parte au devenit cadre didactice universitare sau cercetătoare științifice precum și nume de rezonanță în domeniile artei: Eugenia Bădulescu- mare actriță de teatru și film, Otilia Georgescu- medic oftalmolog, Maria ( Bocea)Brateș- prof. lb. franceză, autoare de manuale, Luminița Porumbiță- inginer cercetător în chimie textilă, Eugenia Păcuraru-scriitoare- publicistă, 4 surori Ioan (Didi, Ietzi, Olimpia, Sonia), celebre frumuseți ale orașului au devenit cadre didactice universitare, inginere și ultima, mare artistă fotograf. Alte nume de absolvente apreciate pentru valoare, talent, frumusețe, eleganță, prestanță sunt: Maria Stanciu, Nușa Harrick, Mariana ( Matei) Giosanu, Liliana  Bilcea, Jeni Buduru, Daniela Boldur, Paula Diaconescu, Ovidia Babu, Victoria Frâncu ș.a..
            Sub titulatura actuală, şcoala a existat începând din 1962 având la conducere până în 2002 numai 3 directori (prof.Gheorghe Odoroabă -1962-1980, prof.Lucia Maria Știrbu – 1980-1989, prof.Dorin Toma Miclăuș - 1989-2002), alţi 3 manageri funcţionând până în prezent (prof.Mircea Gemescu – 2002-2006, prof.Constanța Carmen Banu – 2006-2011, prof. Camelia Garagancea 2011). Starea vechii clădiri a școlii a impus înlocuirea acesteia cu o clădire nouă  aflată în vecinătatea Ateneului ,, Nicolae Bălănescu”, având tot 10 săli de clasă și o bibliotecă cu un număr de 16425 de cărți, bibliotecar profesor Nicolae Ioana.
             Din anul şcolar 2007 – 2008 s-a dat în folosinţă noul sediu al şcolii, construit pe baza unui proiect finanţat de Banca Mondială în colaborare cu Consiliul Local.
  •         Aflată în permanentă adaptare la cerinţele comunităţii şi păstrând tradiţia şcolii (formarea generaţiilor de absolvenţi bine pregătiţi), şcoala noastră se numără printre unităţile şcolare reprezentative ale municipiului şi judeţului Giurgiu.
            Şcoala obţine în continuare rezultate remarcabile şi se bucură de aprecierea multor părinţi, iar echipele de cadre didactice entuziaste şi dornice de performanţă colaborează pe probleme punctuale sau pentru atingerea unor obiective de perspectivă apropiată. Școala cu clasele I-VIII Nr. 7 din Giurgiu a fost și este una dintre școlile de elită ale orașului, fapt datorat valorii cadrelor didactice, conducerii școlii și pentru rezultatele școlare deosebite ale elevilor.
  • CADRUL NATURAL

  •         Şcoala cu clasele I-VIII Nr.7 Giurgiu este aşezată în  extremitatea sudică a oraşului pe strada Episcopiei Nr.21, în dreptul intersecţiei acesteia cu strada Gheorghe Dimitrov şi în apropiere de intersecţia cu strada Dunării.
            Municipiul Giurgiu reprezintă principala poartă a Capitalei spre Dunăre şi veche localitate de frontieră spre ţările balcanice. Este situat în lunca şi pe malul stâng al Dunării la intersecţia paralelei de 43o59’ latitudine nordică şi a meridianului de 25o59’ longitudine estică, la altitudinea de 23-26 metri. In cadrul judeţului, are o poziţie sudică, fiind situat la 64 km de Bucureşti.
            Cadrul natural în care este situat oraşul este reprezentat de lunca şi terasa inferioară a Dunării care prezintă un pod foarte larg şi neted.
            Teritoriul oraşului este situat într-o zonă cu climat temperat continental, de nuanţă stepică, uşor moderat, cu o temperatură medie anuală de 11,5o şi 500 – 600 mm precipitaţii anual.
            Reţeaua hidrografică este reprezentată de Dunăre, braţul Cama şi canalul Sf.Gheorghe.
            Teritoriul oraşului Giurgiu este situat la contactul dintre silvostepă şi luncă

Noutăți, știri, evenimente
1.
2.
3.
4.
5.